„Pace contra teritorii”. Propunerea lui Macron care-i face pe plac lui Putin şi sfâşie Ucraina

Cumplita propunere „pace contra teritorii” revine, acuză preşedintele Zelenski că tocmai din partea lui Macron i-a fost dat să audă că procesul de pace ar depinde de posibilitatea acceptării sfâşierii Ucrainei şi renunţării la suveranitatea naţională şi a schimbării frontierelor.

Volodimir Zelenski afirmă că preşedintele francez, acum şi în situaţia de a reprezenta UE în calitate de preşedinte în curs al Consiliului European „a sugerat câteva lucruri privitoare la concesiunile pe care ar trebui să le acceptăm în ce priveşte suveranitatea noastră în scopul de a face plăcere lui Putin…Nu suntem gata să facem ceva pentru altcineva şi să pierdem teritorii din acest motiv…Este nepotrivit ca lideri politici de statură mondială să sugereze că eu ar trebui să fac anumite sacrificii în ce priveşte suveranitatea Ucrainei…Cred că este ceva complet nejustificat şi că e o pierdere de vreme… ”.

Chestiunea care se deschide astfel priveşte o realitate politică cu mult mai amplă decât Ucraina şi poate implica dezvoltarea (sau revenirea în actualitatea acestui moment) vechiului principiu al auto-determinării. Aplicat ca atare, poate schimba chiar fundamental linia frontierelor naţionale din multe state europene şi nu numai. Aplicat în urma unor acţiuni sau revendicări violente, este una dintre căile prin care destabilizarea de acest gen poate duce la conflicte de mare intensitate, toate bazate pe revendicări locale sau naţionale susţinute imediat de parteneri internaţionali, scrie jurnalistul Cristian Unteanu, pe Adevărul.

În cazul de acum, faptul că Macron ar susţine personal posibilitatea ca Ucraina să cedeze Rusiei teritorii în sprijinul păcii înseamnă, practic, validarea unui procedeu care, pe mai departe, ar fi în sine confirmarea justeţii procedeului rusesc de a anexa teritorii prin aplicarea „scenariului Crimeea” prin extensii acum în desfăşurare, în Ossetia sau Herson, zone în care este sau va fi proclamată independenţa, exact ca în Republicile separatiste, cu cererea de anexare la Rusia. Argumentul rusesc pare imposibil de negat, căci, de la Lenin încoace, invocarea principiului auto-determinării ca drept sacru al popoarelor, înainte de a intra ca atare în Carta ONU, a fost formulat pentru prima oară de preşedintele american W.Wilson care, pe 8 ianuarie 1918, în discursul său în faţa Congresului, introducea „Cele 14 Puncte”, la aproape un an după ce spuse că ţara sa intra în război „pentru a face lumea sigură pentru democraţie”. Lumea de care vorbea era Europa şi demersul esenţial era, în momentul când era iminentă prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar, sprijinirea „dezvoltării autonome” a unor noi state şi „redesenarea frontierelor în Balcani cu apariţia României, Serbei şi Muntenegru”, cu redesenarea frontierelor italiene şi apariţia Poloniei, conform sursei citate anterior.

De atunci, cu preţul uriaş plătit de omenire prin cele două Războaie Mondiale, prin acţiunea celor două instanţe cu misiune globală (Liga Naţiunilor şi apoi ONU) omenirea a calibrat procesele începute atunci, urmărind un scop esenţial, pesemne singura formulă realistă de a menţine pace în zona noastră, adică stabilizarea statelor naţionale în frontiere recunoscute şi respectate ca atare. Sigur că este vorba despre un deziderat, dar Rusia a arătat acum că toate astea pot să nu mai însemne nimic şi pot fi încălcate fără probleme prevederile Acordurilor de la Helsinki în care se statua principiul inviolabilităţii frontierelor. Şi, astfel, prin semnalul foarte clar dat de invazia din Ucraina, se poate accepta că totul se poate pune sub semnul întrebării şi că singura cale rămasă este acceptarea negocierii „pace contra teritorii”. Mai precis, acele teritorii pe care le revendică statul agresor ca fiind locuite de populaţia care ar vrea să se întoarcă la Ţara Mamă.

Ce-are asta cu Putin? De ce i se pun în cârcă toate relele?

Ar exista ceva argumente concrete, de mult timp existente şi ignorate ce responsabilii occidentali dar demult arătate, în clar, de ruşi, exemplu această analiză din 2014 a „Mişcărilor autonomiste active” însoţită de hărţi foarte precise a căror valoare trebuie analizată ca un program în execuţie, ajutat şi sprijinit de demersuri precum cel al lui Macron.

Miza de acum este împărţirea Ucrainei. Miza profundă este demonstraţia inutilităţii frontierele actuale, formulă perimată, la nevoie posibil de desfiinţat prin forţă şi mai apoi recunoscută treptat, din necesitate şi „pentru a salva faţa” de către restul lumii. Unde poate duce asta? Absolut oriunde, cu orice tip de consecinţe.